Ai pierdut cartea mașinii sau talonul auto? Acte necesare, costuri și pașii pentru eliberarea duplicatului în 2025

Autor: Radu Țuțulan 26 aug. 2025 Știri auto
Ai pierdut cartea mașinii sau talonul auto? Acte necesare, costuri și pașii pentru eliberarea duplicatului în 2025

Iată ce trebuie să faci dacă ai pierdut cartea mașinii sau talonul auto și ce acte sunt necesare în 2025. De asemenea, e important să știi care sunt pașii de urmat pentru a obține un duplicat al acestor documente și în ce situații va trebui să mergi personal cu mașina la RAR.

Dacă ai pierdut cartea mașinii sau talonul auto, ai obligația de a solicita eliberarea unui duplicat.

Situația nu este deloc rară, însă legea din 2025 prevede pași clari pentru rezolvarea problemei. Dar, autoritățile nu eliberează un duplicat decât dacă respecți procedura și depui anumite documente.

Ce faci dacă ai pierdut cartea mașinii?

Dacă pierzi cartea de identitate a mașinii (CIV), trebuie să te prezinți, din nou, la Registrul Auto Român (RAR).

Nu va mai fi necesară o inspecție tehnică a vehiculului, dar trebuie prezentate anumite documente.

Puteți solicita duplicatul de la orice reprezentanță RAR, indiferent de domiciliu, obținând o programare prin call-center sau prin platforma de pe site: https://www.rarom.ro/?page_id=254. Trebuie să veniți cu vehiculul, pentru că totul începe cu procedura de identificare a acestuia, iar colegilor noștri trebuie să le prezentați documentul de identitate și certificatul de înmatriculare al vehiculului”, explică reprezentanții RAR într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.

Acte necesare, costuri și pașii pentru eliberarea unui duplicat CIV în 2025

Pentru a obține un duplicat CIV, proprietarii trebuie să prezinte următoarele documente:

  • solicitare eliberare document nou (se completează pe loc la RAR);
  • actul de identitate al solicitantului;
  • documente care atestă calitatea de proprietar al vehiculului (act de vânzare-cumpărare, factură, act de adjudecare etc.)
  • procură (dacă solicitantul nu este cel care figurează ca deținător în evidențele autorității de înmatriculare).

În plus, așa cum au precizat cei de la RAR, va trebui să te prezinți și cu vehiculul pentru a se face identificarea acestuia.

După ce se verifică toate documentele, RAR emite pe loc un duplicat al cărții de identitate auto.

Costul emiterii unui duplicat al cărții de identitate auto este de 200 de lei.

Cum poți obține un duplicat pentru talonul auto

Dacă ai pierdut sau ți-a fost furat talonul auto, nu mai ai voie, legal, să circuli cu mașina respectivă.

Pentru a obține duplicat al certificatului de înmatriculare trebuie să te prezinți la Direcția de Înmatriculări (DGPCI).

La DGPCI trebuie prezentate următoarele documente:

  • Cerere pentru eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare în caz de furt / pierdere (se completează pe loc);
  • Fişa de înmatriculare vizată de organul fiscal competent teritorial, în cazul schimbării domiciliului;
  • Cartea de identitate a vehiculului original şi copie;
  • Actul de identitate al solicitantului, în original şi copie;
  • Dovada achitării taxei certificatului de înmatriculare;
  • În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu certificat înregistrare la Registrul Comerţului), precum si împuternicirea reprezentatului legal al acestora;
  • Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul;
  • Certificatul de înmatriculare în original (dacă e cazul).

Până la eliberarea noului certificate de înmatriculare, nu ai dreptul să circuli cu vehiculul respectiv. Pentru că, în lipsa talonului auto sau a unei dovezi înlocuitoare a acestuia, riști să fii amendat.

În cazul unui control în trafic, șoferii sunt obligați, conform Art. 35, alin. (2), să prezinte în original:

  • cartea de identitate;
  • permisul de conducere;
  • talonul auto.

Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni […] nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la Art. 35, alin. (2)”, se stipulează în Art. 101 (18), din legea circulației.

Costul unui duplicat după talonul auto este de 49 de lei. Amenda în cazul celor care circulă fără a avea asupra lor certificatul de înmatriculare poate depăși 1.600 de lei.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Registrul Auto Român


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide